Votul activ – singura sansa pentru Romania

Democrația nu este un act complicat, insă este cel mai onest mod de a decide un sistem complex precum organizarea unui Stat. Democrația presupune în esență alegeri libere și credibile. Cele două adjective sunt la fel de importante și reprezintă soclul pe care procesul democratic se bazează.
România a trecut rapid dintr-un sistem comunist, al partidului unic, în care democrația nu există, la un sistem al instituțiilor democratice.
Alegerile au evoluat cu greu de la a fi cu adevărat libere la a fi și credibile, pe măsură ce instituțiile democratice au avut timp să se construiască și să capete atât de necesară experientă pe care ți-o dă evoluția într-un context al lumii libere. Mentalul colectiv al comunismului nu a dispărut insă ci a fost folosit de politicieni, mulți dintre ei coborâți din nomenclatura comunistă, pentru a manipula și influența un electorat fragil, fără o bază de educație democratică, dezinteresat sau pur și simplu ținut în sărăcie zeci de ani cu celebrele găleti de ulei și zahăr scoase la lumina când era nevoie de voturi.

Votul a devenit astfel un automatism necredibil pentru mulți cetățeni. Pentru și mai mulți, din diverse motive, neinteresul pentru politică a însemnat, logic, neinteresul pentru vot.
Chiar și atunci când a fost folosit cu bune intenții, românii au votat din instinct pentru răul cel mai mic. Foarte rar votul a însemnat în tradiția democratică românească un act conștient, rațional. Foarte rar votul a fost unul activ.

O schimbare a modului de gandire

Societatea românească a trecut prin multe transformări, șocuri interne sau exogene. Fie că vorbim de barbarismul mineriadelor, de hegemonia FSN-ului asupra instituțiilor Statului, de integrarea în UE și NATO, de crearea unor instituții ale Statului de drept pentru a lupta împotriva corupției sau de prezența pe scena politică a unui partid născut în comunism, PSD-ul, pe tot parcursul perioadei post-decembriste, toate acest influențe au schimbat România. Votul însă a schimbat-o foarte puțin. Absenteismul, votul negativ, votul emoțional sau votul captiv, toate au diluat procesul democratic, făcându-l mai puțin credibil. E timpul pentru o schimbare.

Ne aflăm,în prezent în fața celor mai importante trei alegeri din istoria României: alegerile pentru Parlamentul European, alegerile pentru președinția României și alegerile legislative.
Cu toate neîmplinirile noastre de până acum, cu toate efectele negative ale corupției și furtului, ne-am maturizat. Oamenii acestei țări cunosc mai mult, sunt mai activi, sunt mai raționali, vor să se implice mai mult și vor să fie auziți mai des. În Moldova, un tânăr antreprenor a construit un metru simbolic de autostradă pentru că s-a săturat. Și nu e singur.

Votul democratic devine în acest context cea mai importantă armă pe care o avem noi românii. Pentru că trebuie să transformăm acest vot în ceea ce trebuia să fie de la bun început. Votul nu este o ștampilă pe o foaie de hârtie, votul este un transfer de responsabilitate, dinspre cetățean către reprezentanții săi. Votul este mijlocul prin care trebuie să ne asigurăm că și noi, cei ce votăm, și cei votați, își fac treaba. Votul nu este un act pasiv, este un act viu, de gândire și muncă. Ca cetățeni, trebuie să ne facem treaba, munca de cetățeni.

Ce inseamna votul activ

A vota activ înseamnă a face o muncă de cercetare susținută asupra procesului electoral : ce votăm, cum votăm, ce importantă are votul, pe cine votăm și în funcție de ce votăm.
Pentru a vota activ la următoarele alegeri europarlamentare, munca de cercetare ar trebui să conțină cel puțin următoarele principii:

  • Informează-te despre alegerile respective: când sunt organizate, de cine, unde. Care este scopul lor? Ce se va decide la aceste alegeri și ce implicații vor avea ele pentru mine, familia mea, țara mea și Europa? Cine participă la aceste alegeri? Cine sunt candidații? Cum este sistemul de vot? Cum se împart câstigatorii?
  • Analizează cu atenție candidații; decide ce principii rezonează cu tine și ce calități vrei să aibe acești candidați. Citește despre ei, în ziare, pe internet, privește-i în dezbateri la televizor. Încearcă să utilizezi mai multe surse pentru informare, nu doar una singură. Dacă ai posibilitatea, întreabă-i direct cine sunt, de unde vin. Dacă au CV-urile publicate, citește-le.
  • Fii atent la politicile pe care le promovează. Fii atent în ce principii cred și dacă aceste principii corespund cu ale tale.
  • Cercetează cum au intrat în politică, din ce partide fac parte. Ce experiență au, ce studii au, ce experiență profesională au.
  • Cercetează dacă au calități de lideri. Dacă au integritate. Dacă mint sau atacă, sau dimpotrivă dacă sunt respectuoși. Dacă se contrazic în dezbateri
  • Fii atent la dezbateri. Urmărește tonul acestora. Urmărește ideile propuse. Dacă e posibil, participă la astfel de dezbateri, prin întrebări.

Comparatorul de candidati

Toată această muncă făcută de cetatenii care votează a existat foarte puțin până acum, din motive mai mult sau mai puțin obiective. Însă e esențial ca această muncă să fie făcută. În acest sens am pregătit o aplicație online pentru a ajuta pe cei care doresc să compare diferiți candidați, să o facă. Comparatorul este organizat simplu prin calcularea unui scor al fiecărui candidat bazat pe 11 criterii. Având în vedere că nu se pot alege candidații individual, ci pe liste de partide, candidații au fost grupați pe partid și au fost incluși primii 5 candidați pentru fiecare partid, pe baza listelor publicate de aceștia. Partidele pot fi comparate pe baza scorurilor primilor 5 candidați pentru a da o idee despre clasificarea finală.

Cele 11 criterii sunt:

  • Cunoașterea funcționării Uniunii Europene
  • Cunoașterea limbilor de circulație internațională
  • Experiență profesională
  • Educație și studii
  • Leadership
  • Gândire critică
  • Integritate/Onestitate
  • Calitate a comunicării și dezbaterii
  • Respect
  • Viziune politică și ideologie
  • Efortul și calitatea campaniei electorale

Fiecare candidat poate fi notat de la 1 la 5 pentru fiecare criteriu, în final notă obținută fiind o sumă a notelor obținute la fiecare criteriu.

Importanța unui astfel de instrument de scoring, care rămâne simplu și intuitiv de utilizat, este că dă posibilitatea de a face o cercetarea asupra candidaților și a traduce această cercetare într-o apreciere oarecum obiectivă. Cu cât exercițiul este făcut mai obiectiv, cu atât este mai eficace. În final scorul obținut poate fi adăugat altor aprecieri pentru vot.

Acceseaza comparatorul